Codrii Seculari Slătioara, catedrala de lemn a Rarăului

Bătrâna pădure numără molizi de 300-400 de ani, lângă care ai deopotrivă sentimentul vremelniciei şi pe cel al veşniciei.

Rezervaţia naturală Codrii Seculari Slătioara stă bine ascunsă, în spatele unor drumuri chinuitoare, de furia turistului înarmat cu aparate de filmat şi provizii păstrate în pungi de plastic. Până la următoarele asfaltări, pădurea rămâne o „insulă“ a copacilor care cresc doar ca să atingă cerul.

Molizi de 60 de metri înălţime

Drumul care leagă Gura Humorului de Câmpulung Moldovenesc este atât de prost, încât poate numai botaniştii şi silvicultorii pasionaţi ar străbate cei 8 kilometri de drum desfundat - altă- dată pistă pentru Raliul Bucovinei, prin anii ’80 -, până la Frasin, şi de acolo tot înainte, spre satul Slătioara din comuna Stulpicani, vreo 15 kilometri.

Odată ajuns însă la Ocolul Silvic din comună, de unde te va prelua un pădurar dacă îţi anunţi din timp sosirea, recompensa va fi pe măsura eforturilor şi a răbdării: pădurea primeşte vizitatori de îndată ce roua se evaporă de pe vegetaţie.

Dimineţa, soarele abia dacă apucă să străpungă aici printre vârfurile înalte de conifere, iar sălbă ticia locului - cu o singură potecă pentru turişti, pe marginea căreia se descompun în tihnă trunchiurile de copaci - te va face să ai presentimentul unei întâlniri importante. În faţa spectacolului neregizat oferit de natură, nu poţi decât să rămâi recunoscător şi timid, înconjurat de molizi care ating înălţimi halucinante, de 60 de metri, sau de animale care te urmă resc de la distanţă, ca pe o ciudăţ enie a paradisului lor protejat.

În susurul râurilor sale şi al bocănitului făcut de ciocănitori, Codrii Seculari Slătioara îşi dezvăluie farmecul pe măsură ce înaintezi pe traseul destinat turiş- tilor. Pentru pădurarul Gheorghe Tăutu, care cunoaşte Codrii ca pe propriile buzunare şi nu se plictiseş te niciodată să enumere zecile de specii de plante şi animale care se adăpostesc aici, pădurea a devenit, în timp, raiul lui personal. Un rai pe care, de 40 de ani, îl apără şi nu-l dezvăluie decât celor pe care îi bănuieşte „oameni de omenie“ sau „prieteni ai naturii“.

Odată terminat traseul destinat turiştilor, descoperi că frumuseţea acestei rezervaţii poate provoca sentimente stranii. La picioarele molizilor, căutând crâmpeie de cer printre crengi, poţi trăi, pentru o clipă, disperarea ascuţită că va trebui să te întorci într-o lume sălbăticită în modernitatea şi viteza ei spre dezastru.

Pădurea, speranţa localnicilor

La marginea pădurii, unii săteni încă mai privesc cu jind spre copacii de care nimeni nu are voie să se atingă. Slătioara numără vreo 150 de case şi tot atâtea familii, din care au rămas aici părinţii şi bunicii: cei tineri fug, căutând de muncă, în oraşele vecine sau în străinătate. Cei care nu pleacă nu prea au de ales: fie cresc animale, fie lucrează în industria lemnului sau a mineritului. Duminică, la magazinul sătesc, care mai poartă încă titlul COOP, slătiorenii, abia întorşi de la biserică, se odihnesc pentru o nouă săptămână de trudă: sezonul cositului este în toi, iar pe culmile dimprejur îi aşteaptă iarba grasă şi căpiţele de fân.

Pădurarul Gheorghe Tăutu este convins că trăieşte într-un sat de oameni de bună-credinţă. „Suntem un sat de oameni înţelegă tori, care nu se ceartă, nu se judecă, nu divorţează, nu se bat… Poate dacă nu era rezervaţia aici, nu rezista“. Nu toţi slătiorenii sunt însă fericiţi că trăiesc la marginea unei rezervaţii păzite straşnic, parte din patrimoniul UNESCO. Dacă ar putea, tot ar mai rupe o rămurică.

„Era mult de lucru aici, dar ne-au închis pădurea când au făcut-o seculară. Trebuie să ne ducem în deplasare pentru muncă, iar pentru turişti nu este infrastructură, că altfel am câştiga bani frumoşi din agroturism“, spune Mihalea Florin, trecut de 70 de ani. La gândul că, odată drumurile reparate, Codrii Seculari vor atrage înspre sat hoarde de turişti, slătioreanul se mai îmbunează şi speră ca învecinarea lor cu pădurea care a supravieţuit, cu tot cu urşii, râşii şi molizii ei, să fie o sursă de venit care să ţină tinerii pe loc.

Codrii seculari Slatioara

PLEDOARIE

„Aici nu au ros niciodată colţii fierăstrăului“

Gheorghe Tăutu a fost pădurar în Codrii Seculari timp de 18 ani. Deşi acum păzeşte şi îngrijeşte alt canton, continuă să vină în codri, convins că de aici pleacă „mai sănătos“.

„În această rezervaţie, nu au ros niciodată colţii fierăstrăului şi nici bufnet de secure nu s-a auzit“, aşa cum spunea poetul Ionel Pop. Codrii Seculari, aşezaţi pe versantul sud-estic al masivului Rarău, au fost declaraţi rezervaţie naturală în baza Deciziei 248 a Hotărârii Consiliului de miniştri din 1941. De atunci, copacii mor în picioare, se descompun şi oferă hrană pentru generaţiile viitoare. În România, nu mai există astfel de păduri de răşinoase, aceasta fiind a doua din Europa, după Germania. „În rezervaţie, omul nu are altceva de făcut decât să respire: aici nu se exploatează lemnul, nu se vânează, nu se pescuieşte şi nu se păşunează“. Cea mai mare comoară a locului sunt însă arborii seculari, a căror vârstă exactă o poţi afla însă numai atunci când se prăbuşesc de bătrâneţe.

„Unuia dintre arborii care au căzut i s-au numărat peste 400 de inele“, povesteşte pădurarul, care ştie precis unde se află cel mai înalt copac (un molid de 60 de metri) sau cel mai bătrân, unde se ascunde planta semicarnivoră sau unde este bârlogul ursului. Codrii Seculari sunt vizitaţi tot timpul anului de unii turiştii care ajung în Bucovina, iar Gheorghe Tăutu crede că vor veni şi mai mulţi când se vor repara drumurile. „Cine vine aici trebuie să ştie că este bine-venit doar dacă este prieten al pădurii“, hotărăşte pădurarul, care a învăţat pe de rost denumirile ştiinţifice ale speciilor de plante şi animale pe care le îngrijeşte şi de care nu se plictiseşte pentru că a ajuns să le iubească.

VOX POPULI

„Este atâta frumuseţe aici!“

Pavel, turist (Cehia), 31 de ani: „Suntem de 3 zile în Slătioara şi vrem să vizităm pădurea. Am auzit de Codrii Seculari când am studiat în România şi cred că sunt unici în partea aceasta a Europei.“

Ion P., localnic Slătioara, 58 de ani: „Locurile noastre sunt foarte frumoase. În pădure te simţi altfel, aerul este mult mai curat. E păcat că nu avem drumuri şi că turiştii nu prea ajung la no.“

Mihalea Florin, localnic, 72 de ani: „Turiştii, dacă vin aici, pot sta în aerul liber şi curat din pădure. Acuma se spune că trebuie să îi atragem aşa, ca într-un film, cu linişte şi apă curată de izvor.“

DATE TEHNICE

1.065 de hectare de pădure

SUPRAFAŢĂ

> Rezervaţia Codrii Seculari Slătioara: 1.065 de hectare

LOCALIZARE

> Se află în localitatea Slătioara din judeţul Suceava, rezervaţia este situată pe versantul estic al masivului Rarău şi se întinde pe trei creste: Bâtca Neagră, Bâtca cu Plai şi Bâtca Lesei.

ACCES

> De pe şoseaua Suceava - Cluj-Napoca, de la Frasin spre Stulpicani.

ATRACŢII TURISTICE

> Monumentele naturii, printre care papucul doamnei, vulturica de stâncă sau alga roşie de apă dulce, la care se adaugă arborii seculari şi speciile rare de fluturi ori de animale, precum râsul sau cocoşul de munte.

ALTERNATIVE

> Turismul religios la mănăstirile din Bucovina, precum Voroneţ, Humorului, Suceviţa, Moldoviţa sau Putna.

> Staţiunea Câmpulung Moldovenesc sau Casa Memorială „Ciprian Porumbescu“ din comuna Stupca, loc care acum îi poartă numele.

CAZARE

> Hotel Şandru, situat în Câmpulung Moldovenesc, pe strada Şandru, nr. 96: 120-150 de lei/zi/persoană (camere single sau double).
> Pensiunea Casa Voichiţa, comuna Frasin, str. Principală, nr. 65 A: 90-100 de lei/zi (camere cu două sau trei paturi).

SEMNAL GSM

> Slab sau inexistent în satul Slătioara.