Valea Oltului

Traseul Oltului prin Carpaţi te surprinde cu peisaje ca-n Deltă, dar şi cu munte aspru, greu de găsit dacă nu eşti curios să cobori din maşină.

Nesocotit, prodigios şi plin de mari elanuri străbate Oltul lumea, iar viaţa lui seamănă în totul cu a unui om care îşi trăieşte destinul cu izbucniri patetice şi delăsări cumplite.“ Traseul descris de Geo Bogza în „Cartea Oltului“ a rămas acelaşi. Doar oamenii s-au mai schimbat, iar pe Olt au apărut între timp hidrocentrale multe, să-l stăpânească. Muntele Cozia veghează însă, de la înălţime, ca lucrurile să nu iasă prea mult din matcă. Şi dacă vă încumetaţi să-l străbateţi până în vârf, veţi înţelege de ce Defileul Oltului poate fi una dintre cele şapte minuni ale României.

Chiar dacă omul a intervenit mult, prin exploatări forestiere şi giganţi ce transformă apa în curent electric, natura are zvâcniri de independenţă şi te ameţeşte cu privelişti neobişnuite, într-o combinaţie de insule ieşite îndrăzneţ până la jumătatea râului, cu stuf, egrete şi flori galbene, supravegheate de creasta semeaţă şi verde a Muntelui Cozia şi Culmea Căpăţânii.

Turismul monahal, la mare cinste

Drumul spre Sibiu de la Bucureşti spre Râmnicu-Vâlcea, cunoscut de toată lumea ca Valea Oltului, are o oprire obligatorie. Fie că e vorba despre şoferii de TIR care străbat ţara în lung şi-n lat sau de turiştii care caută verdeaţa muntelui şi prospeţimea aerului, Dealu Negru şi mititeii de pe marginea şoselei sunt puncte de reper musai de gustat. Cu burta plină, drumul continuă, sinuos, prin satele de câmpie care au descoperit, surprinse, vecinătatea muntelui.

Hulele, specifice locuitorilor de pe malurile Oltului, adăposturi fortificate de pe vremea războaielor, se ascund de priviri, iar oamenii par că au uitat de ele.

De la Călimăneşti încolo, „minunile“ zonei te agaţă fără să încerce prea mult. La 18 kilometri de Râmnicu-Vâlcea, staţiunea, renumită pentru băile termale şi de tratament, este punct de plecare pentru un traseu turistic preferat de evlavioşi. Mănăstirile din zonă, monumente istorice de pe vremea lui Mircea cel Bătrân, atrag mai mulţi turişti decât zonele sălbatice, cu trasee montane greu de găsit dacă nu renunţi la maşină. De altfel, locuitorii se laudă cu cele mai multe mănăstiri monument istoric din ţară. „În judeţul Vâlcea sunt mai multe decât în Moldova, să ştiţi. La noi sunt cele mai multe!“, spune, mândru, viceprimarul din Călimăneşti, Vasile Scârlea.

Mărturie pentru istorie

Trecând de Cozia, fără să rataţi bisericuţa de vizavi, destinată în trecut pentru tratarea sau îngroparea soldaţilor, Valea se îngustează şi prezenţa umană se vede din nou, de data aceasta trist: bucăţile de maşini adunate la curbe arată cât de pofticioşi de viteză sunt românii.

Peisajul îţi ia însă ochii de la nenorocirile altora. Munte abrupt, apă verde, mulţi copaci şi linişte. Drumul suspendat te face să te minunezi de cât de cuminte a fost râul că nu l-a dat jos.

Valea Oltului există de 2000 de ani. A fost construită de romani, pe timpul cuceririi Daciei. De altfel, pe malul opus şoselei existau, până în anii ’90, butaşi de viţă-de-vie de pe vremea Sarmizegetusei. Apoi au început retrocedă rile pe Dealul Jardi şi via a dispărut. Au rămas ruinele Castrului Roman, unde, la sărbători, vâlcenii se adună ca la serbare câmpenească. Fără să-i cheme nimeni. Doar pentru că le e drag în mijlocul naturii.

Din păcate, dacă ar fi să-i asculţ i pe localnici, în zonă ar trebui să se facă multe, pentru că numai ce le-a dat natura a devenit plictisitor. De parcă micuţele peşteri ascunse pe Cheile Bistriţei, urcatul muntelui până în Vârful Cozia şi drumurile forestiere ce ascund izvoare care zburdă printre stânci şi în care florile rare se oglindesc din când în când n-ar fi bune de ochii turiştilor.